Tocmai s-a încheiat Campionatul European Feminin, competiție ce a avut loc în perioada 20-31.08, în Praga și care a adunat la start 123 de sportive din 28 de țări. Pe parcursul celor 11 runde, fetele au luptat intens pentru un loc cât mai sus în clasamentul european.
România a fost reprezentată la această competiție de 5 sportive, dintre care două sunt sportive CSU ASE, Irina Bulmaga și Alessia-Mihaela Ciolacu.
Deși competiția a fost una extrem de dificilă și startul nu a părut că le găsește în formă pe jucătoarele noastre, Irina a reușit un parcurs senzațional: 5 victorii în ultimele 5 partide, ultima fiind în fața multiplei campioane armene, Elina Danielian și un total de 8 puncte în total, fapt ce a clasat-o pe locul 6 în clasamentul final, CEA MAI BUNĂ POZIȚIE PE CARE A OBȚINUT-O O JUCĂTOARE ROMÂNCĂ ÎN ULTIMII PESTE 10ANI.
Și Alessia a avut un parcurs frumos: a început cu două remize împotriva a două jucătoare de top, Salimova Nurgyul și Sophie Milliet, a terminat turneul cu 5,5 puncte și s-a clasat pe locul 67 (pornind ca favorita 74).
Felicitări!